"Daca suntem noi insine, copiii nostri pot ajunge sa ne cunoasca. Caci daca vom juca un rol, cu siguranta o sa fim descoperiti cand o sa fim prinsi fara machiaj." - D.W. WINNICOTT

Winnicott nu tine prelegeri teoretice din care sa nu pricepem nimic. Scopul lui este sa ii ajute pe parinti sa inteleaga ceea ce fac si, uneori, sa ii scuze pentru ceea ce au ales sa faca la un moment dat. In plus, parintii sunt incurajati sa aiba incredere in ceea ce simt si atunci cand se lovesc de vreun obstacol deosebit si greu de trecut le arata ca a cere ajutor individualizat este o solutie adecvata. Toate aceseta le precizeaza, in introducerea cartii, dr. T. Berry Brazelton.

Parintii actioneaza instinctiv si apoi se simt vinovati sau se intreaba daca au procedat corect. "Singurul moment in care se poate actiona este momentul specific in care actiunea este intuitiva sau instinctuala, dupa cum se spune. Mintea poate fi facuta sa se ocupe de problema abia dupa aceea, iar datoria noastra (a psihologilor) este sa-i ajutam pe oameni in reflectiile lor asupra problemei.", spune autorul.

Winnicott nu are pretentia de a le spune parintilor ce sa faca, ci sa discute si sa reflecteze asupra problemelor zilnice ce apar in cadrul familiei, asupra reactiilor pe care le au parintii si despre efectele pe care se asteapta sa le aiba actiunile lor.

O atentie speciala le acorda Winnicott mamelor/tatilor vitregi care traiesc adesea insuccesul de a relationa cu copiii pe care ii infiaza. Winnicott le propune sa inteleaga ceea ce simt atat ei ca parinti vitregi cat si copiii care traiesc momentele dificile de a vedea inlocuit unul dintre parinti.

Winnicott subliniaza importanta formarii identitatii de sine a bebelusului, a dezvoltarii imaginatiei acestuia si a delimitarii clare intre sine si restul lumii. Suptul paturicii, al hainutelor, al jucariilor este o forma de cunoastere a lumii la indemana si initiativa bebelusului. Privat de aceste actiuni, care sunt primul pas de delimitare intre "mine si ne-mine", poate ajunge, sustine Winnicott, sa dezvolte comportamente compulsive (suptul devenin un comportament dominant) sau poate ajunge sa fie incapabil sa initieze relatia cu lumea exterioara prin supt.

Multe mame se confrunta cu problema de a spune "nu" copiilor lor, nu stiu cat sau ce sa le interzica. Winnicott le dedica un capitol special si subliniaza faptul ca dezvoltarea copilului depinde, in primul rand, de fermitatea cu care ii deschideti calea spre cunoasterea lumii.

Pentru mamele cu mai multi copii, Winnicott propune tema "geloziei". El atrage atentia ca gelozia este unul din primele semne ca dezvoltarea emotionala a copilului se afla pe un fagas normal. Un copil capabil de gelozie este un copil capabil sa iubeasca. Cum apare gelozia? La nastere, bebelusul se identifica, in totalitate, cu mama. Dupa cateva luni, mama devine o posesiune ce poate fi pastrata sau pierduta. Dupa un an si trei luni, copilul "devine cel care ameninta, cel care urmareste orice lucru nou care se dovedeste ca solicita atentia mamei, cum ar fi un bebelus nou sau poate doar cartea pe care aceasta o citeste. Se poate spune ca a fost atins stadiul geloziei." Cum se sfarseste gelozia? Winnicott vorbeste de trei modalitati. In primul rand, apare capacitatea copilului de a trai furia in plan imaginativ. In al doilea rand, este important ca cel mic sa traiasca multe experiente pozitive care sa ii acapareze orientarile afective. In al treilea rand, copilul devine capabil sa traiasca prin experientele altora, adica de a se pune in locul celorlalti. Pentru dezvoltarea acestei capacitati, Winnicott sugereaza practicarea "jocului imaginativ" pentru exersarea "procesului de identificare a propriei persoane cu alti oameni sau alte lucruri." Cum putem preveni manifestari violente ale geloziei? Printre altele, ajutand copiii sa prevada ce se va intampla cand va apare un frate nou, incercand sa fim corecti in acordarea atentiei si afectiunii, nedand obiectele pretioase ale celorlalti copii noului bebelus etc. Winnicott nu uita sa vorbeasca nici despre granita dintre gelozia sanatoasa si cea patologica.

Winnicott abordeaza si problema "dezvoltarii simtului binelui si raului la copil". Iata ce spune el: "...baza moralitatii este reprezentata de experienta fundamentala a copilului de a fi cu adevarat el insusi, de a exista intr-un mod neintrerupt; a reactiona la neprevazut intrerupe aceasta existenta continua si interfereaza cu dezvoltarea unui sine. [...] O data ce bebelusul a inceput sa poata avea un sentiment de vinovatie, adica sa conecteze comportamentul constructiv cu anxietatea referitoare la distrugere, atunci el se afla in pozitia de a alege ceea ce pare sa fie bine de ceea ce pare sa fie rau. [...] Ceea ce diminueaza sentimentul de vinovatie este perceput ca fiind bun de catre bebelus, iar ceea ce intensifica sentimentul de vinovatie este perceput ca fiind rau. [...] ii permiteti bebelusului dvs. sa dezvolte un simt al binelui si raului prin faptul ca sunteti o persoana de incredere in aceasta faza timpurie formativa din experientele sale de viata. In masura in care fiecare copil si-a descoperit propriul simt al vinovatiei, atunci, si numai atunci, are sens ca dvs. sa introduceti ideile dvs. despre bine si rau."

In alt capitol al cartii, Winnicott incearca sa raspunda la intrebarea: "poate o mama sa se apere cu succes si sa-si pastreze secretele fara ca in acelasi timp sa priveze copilul de un element esential - sentimentul ca mama este accesibila? La inceput, copilul era in posesie, iar intre posesie si independenta, trebuie, desigur, sa existe un drum de mijloc al accesibilitatii."

Una din concluziile importante ale lui Winnicott este urmatoarea: "Mediul este cel care face posibil ca fiecare copil sa creasca, iar fara un mediu adecvat in care sa se poata avea incredere, cresterea personala a unui copil nu poate avea loc sau aceasta crestere se face distorsionat. Si dat fiind faptul ca nu exista doi copii care sa fie identici, ni se cere sa ne adaptam in mod specific la nevoile fiecarui copil." Si, bineinteles, mediul principal de care vorbeste Winnicott este cel familial!

Cartea este o sursa importanta atat pentru parinti (sau viitori parinti) cat si pentru psihologi (sau viitori psihologi).

Donald W. Winnicott - Convorbiri psihanalitice cu parintii
Editura Trei, 2004, 159 pagini

Vineri, 2- Ianuarie 2004
Cristina Dragulin, psiholog

 Manfred Dopfner, Stephanie Schurmann, Gerd Lehmkuhl - Copilul hiperactiv si incapatanat - Ghid de interventie pentru copiii cu tulburari hieprchinetice si opozitionale

 Irenaeus Eibl-Eibesfeldt - Iubire si ura

 Eric Berne - Jocuri pentru adulti - Psihologia relatiilor umane

 Mihaela Roco - Creativitate si inteligenta emotionala

 Sigmund Freud - Nevroza la copil

 Donald W. Winnicott - Convorbiri psihanalitice cu parintii

 Donald W. Winnicott - Consultatia terapeutica a copilului

 Kary Killen - Copilul maltratat